Gândul LIVE. Radu Mihaiu, noul primar al sectorului 2: „Suntem un sector bogat, cu un buget de 1,3 miliarde de lei, în condițiile în care nu avem de gestionat termoficare sau transport”

Gândul LIVE. Radu Mihaiu, noul primar al sectorului 2: „Suntem un sector bogat, cu un buget de 1,3 miliarde de lei, în condițiile în care nu avem de gestionat termoficare sau transport”
Publicat: 01/10/2020, 13:07
Actualizat: 01/10/2020, 14:57

Noul primar al sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu (USR), a declarat, joi, la Gândul LIVE că noua administrație pe care o va conduce este una dintre cele mai bogate din țară, cu un buget de cheltuieli de 1,3 miliarde de lei.

„Ceea ce au arătat cetățenii este că nu mai vor oameni care au fost luați cu duba din primărie. Oamenii își doresc oameni onești, care să conducă, oameni care să pună pirmăria asta la nivelul anului 2020, pentru că ea a rămas la nivelul anului 2000, de unde a fost preluată de domnul Onțanu. Va fi o majoritate USR – PNL la Consiliul Local.

„A existat tot timpul o colaborare între viceprimar și PSD”

A existat tot timpul o colaborare între viceprimar și PSD. Eu nu cred că PSD poate să spună ca a dus acest sector acolo unde este pentru că nu au avut putere. A avut putere, și prin primar și prin viceprimar, mai ales pe contractul de salubritate. Sectorul 2 a ajuns cred că cel mai murdar sector din București”, a declarat Radu Mihaiu, joi, la Gândul LIVE.

Noul primar a vorbit și despre bugetul foarte mare al sectorului 2.

„Sunt câteva urgențe, prima care ține de curățenie, a doua este curățenia din primărie”

„Suntem un sector bogat, cu un buget de 1,3 miliarde de lei, în condițiile în care nu avem de gestionat termoficare, nu avem de gestionat transport în comun, sunt foarte mulți bani.

Sunt câteva urgențe, prima care ține de curățenie, a doua este curățenia din primărie, unde sunt rețele de sifonat bani publici, unde vom face un audit, cu o firmă prestigioasă.

Eu mi-am propus un sistem informatic pentru transparentizarea tuturor activităților primăriei și achizițiile care sunt de prea mică valoare, și toate alocările de clădiri, de locuri de parcare, să fie accesate online. Voi fi un primar care va opta pentru creșterea calității vieții în sectorul 2. Din fericire, eu nu datorez această alegere a mea nimănui, niciunui grup de interese”, a mai declarat Radu Mihaiu la emisiunea moderată de Emma Zeicescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Salarii foarte mari pentru românii din Spania. Ce venituri oferă angajatorii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...